Ah! Les hommes!

If you’re blue and you don’t know where to go to why don’t you go where fashion sits?

Depresiile sunt ingrozitoare. Depresiile feminine deja nu mai pot fi descrise in cuvinte. Femeile sunt extrem de complicate si, desi apartin genului feminin, nici macar eu nu le pot intelege cateodata. Niciodata sa nu superi o femeie. In primul rand....din cauza asta pot aparea riduri. Si asta e urat. In al doilea rand, pentru revenire, vor avea nevoie de o mare cantitate de ciocolata. Vor face ravagii prin magazine si vor cumpara tone de rujuri. Vor plange, si li se va intinde rimelul(pentru asta trebuie sa ai mereu unul waterproof). Factura de telefon va deveni imensa. Se vor intreba incontinuu cu ce au gresit si vor petrece cel putin o zi la cosmetica(consolate de cosmeticiana si de femeia de serviciu de acolo). Vor petrece foarte mult timp in oras si vor agata cei mai penibili tipi, doar ca sa se simta bine(ce bou...nu stie ce a pierdut!).Vor da buzna in fast fooduri fara sa tina cont daca se ingrasa sau nu(macar nu mai am pentru cine sa arat bine!).Isi vor chema prietenele si nu vor dormi toata noaptea, subiectul preferat fiind “el”. Se vor trezi dimineata cu cearcane, pe care le vor acoperi cu tonele de machiaj cumparate. Cu toate asta, le va ramane destul de mult timp liber(pentru ca sigur si`au luat concediu) in care vor gasi o sumedenie de activitati interesante si de persoane care sa le asculte lamentarile.
Niciodata sa nu superi o femeie.

Mos Craciun exista!

Zapada alba e calcata in picioare de mii si mii de trecatori, si acum nu mai e pura. Fulgii albi la care zambim cu totii cand cad din cer s-au transformat usor usor in balti si noroi. Ghetele sunt pline de apa si de fiecare data e zgomot cand pasesti. Si te opresti din mers si te uiti parca traznit la luminitele de craciun, si esti impins de oameni grabiti, si deranjat de rasete, si surzit de vorbe, orbit de fulgii de zapada si amutit de amintiri.
Te uiti in gol la niste beculete frumos colorate, cu bucuria unui copil de gradinita in suflet, si zambesti absent. Si lumea se uita la tine ciudat. Ti-ar placea sa stai mereu pe o banca acolo, si sa privesti luminitele. Sa fie liniste in jurul tau, si sa fie frig, si sa iti inghete manile si nasul, si sa scoti abur cand respiri. Ti-ar placea sa vina cineva, sa se aseze langa tine si sa iti spuna ca Mos Craciun exista.
Sa impodobesti bradul cu tot felul de globuri, rosii, galbene, verzi, albastre... si sa stai seara la geam si sa nu ai nici o grija. Sa te gandesti mult la scrisoarea pentru Mos Craciun si sa insiri zeci de lucrui pe care ti le-ai dori. Si sa ii spui ca ai fost cuminte. Si sa lasi scrisoarea in geam, ca el sa o vada si sa o ia. Sa adormi cu emotie in suflet si sa te trezesti fericit, sa alergi spre brad, sa gasesi multe cadouri, pe care ti le doreai de mult...si sa ii multumesti Mosului pentru ca si de data asta a tinut cont de lista ta.
Si e urat sa calci grabit pe zapada, sa nu te uiti la luminite, sa nu oftezi cu gandul la trecut. Pentru ca in trecut era mai frumos. Pentru ca impodobirea bradului nu era o moda, ci un motiv de distractie si de bucurie. Pentru ca dulciurile si diferitele nimicuri pe care ti le doreai atunci erau de o mie de ori mai frumoase decat ultimul model de telefon mobil.
Pentru ca iarna trebuie sa lasam copilul din noi sa iasa sa se joace:)

Late night show

Totul este doar o emisiune data la o ora tarzie.
E o piesa jucata de niste actori plictisiti.
E o comedie in care actorii plang.
Si nimeni nu s-a intrebat vreodata ce se intampla cand se sting reflectoarele. Cand se trage cortina si totul e pustiu. Cand actorul aude ecourile aplauzelor. Si furisat pe dupa cortina visinie e napadit de amintiri. Cand nu mai ramane nici o lumina aprinsa si cand scaunele sunt goale. El pur si simplu interpreteaza un rol. O piesa scrisa de o minte geniala. Si atat. Traieste emotiile altcuiva, si rade cand de fapt poate ii vine sa planga. Si ajunge sa se identifice atat de mult cu personajul, si sa-i preia emotiile, si sentimentele...incat...atunci cand e intuneric, si nu e nimeni in sala, viata lui e goala...si...furisat pe dupa cortina visinie, inchide ochii si viseaza.
E ziua perfecta in care ploua.
E momentul cel mai bun care pur si simplu trece pe langa tine.
E cea mai dragutza bluza care nu-ti vine.
E culoarea perfecta doar intr-o anumita lumina.
Sunt niste cuvinte perfecte neadresate tie.
E melodia preferata pe sfarsit.

Incoming...

Am obosit. Vreau sa vina mai repede vacanta de iarna. Cand eram mica...parca iernile erau mai frumoase. Stateam afara cu orele si faceam oameni de zapada...si primul lucru pe care il faceam cand intram in casa era sa pun manusile plinde de zapada pe calorifer, sa se usuce, si parca era racoare si bine. Si ghetele lasau apa pe covor. Imi amintesc de soba calda de la bunici, de becul cu o lumina chioara si de atmosfera de sarbatoare omniprezeta. Si cumva, prin toata galagia aia se auzea ticaitul ceasului, ticait care ulterior avea sa ma enerveze, dar in momentele alea era un sunet care completa atat de frumos atmosfera.
Si mereu trebuia sa vina Mos Nicolae...motiv pentru care ghetele trebuiau sa fie foarte ingrijite.
Si trebuia sa fii cuminte tot anul...pentru ca altfel, Mos Craciun nu mai venea, iti trimitea doar o nuielusha.
Si erau atat de frumoase povestile copilariei, incat regret nespus ca nu mai sunt copil. Regret inocenta de atunci, regret ca maturizarea presupune pierderea farmecului vietii.
In sinea mea...mereu o sa cred in Mos Craciun!
:)




PS: Primesc intrebari de genul “Dar tu nu mai postezi nimic pe blogul ala?”. Uite ca am mai pus si eu cate ceva. Pur si simplu n-am avut timp.(asta de fapt e minciuna, pentru ca de fapt, vremea asta urata nu-mi place, si parca scoate din oameni toate fricile si spaimele lor, si ma incearca atatea lucruri si sentimente incat nu stiu cu exactitate ce as putea sa postez. Pentru ca intr-un minut gandurile imi zboara departe de tot. Si e de ajuns doar un minut ca sa ma hotarasc ca nu mai vreau nimic si ca las totul balta, iar apoi, tot de un minut am nevoie pentru a ma razgandi, pentru a decide ca de fapt vreau foarte multe lucruri si ca nu o sa renunt. Si de fapt, am sters o propozitie de 4 ori pentru ca de fiecare data era ori un cuvant gresit ori exprimarea nu-mi placea. Si in cele din urma am rescris-o asa cum era ea initial.)
E urat sa nu ai timp.

NE(Rational)

Se intampla sa ne mai blocam. Sa vrei sa zici ceva si sa nu poti face asta. Sa ramai cu privirea in gol si sa nu gandesti nimic, poate doar din simpla neputinta a exprima(verbal sau altfel) un amalgam de sentimente si idei. Spre exemplu cand te enerveaza cineva si de fapt tu nu vrei sa te superi, sau cand esti fericit si persoana din fata ta are cea mai proasta zi din viata ei.
Eu am multe idei. Si e greu sa le opresc uneori. Am idei bune. Dar si idei proaste. Nu mai vorbim de idei extrem de ciudate.
Si acum intervine alta problmema. Cum ne deblocam? Uitam? La ce te gandesti de fapt atunci cand te blochezi?
Si totusi am o imaginatie bogata.Genul de imaginatie debordanta a unui copil de cinci ani, care construieste un magnific castel de nisip si s`a murdarit pe tricoul abia spalat de mama. Sunt un om cuminte. Dar urasc disciplina. Respect ce trebuie respectat, dar rad de unele persoane, si imbunatatesc calitativ cu pixul unele poze. Sunt perfectionista si constienta. Sunt majoritar responsabila si gandesc prea mult. Dar exista copilul asta, care alerga in ciuda faptului ca bunica i`a zis clar sa nu faca asta, caci e racit si cine stie! E un copil care scoate limba cand se supara si se incrunta intr`un mod haios. Care face prostii tot timpul.
Si nu am cum sa il fortez sa fie cuminte, si nici macar nu vreau. Nu pot sa il fac sa fie cuminte, si sa tina cu mine si cu ratiunea mea, sa nu ma mai lase balta cand are el chef, totul doar ca sa deseneze cu creta colorata o steluta pe asfalt.
Si cand ma blochez incerc sa zambesc. Si cand zambesc parca incepe sa se faca putina ordine. Si copilul din mine se gandeste subit la mii de lucruri, la o inghetata giganta de ciocolata, munti de caramele, acadele colorate, la apa rece a marii, zahar ars si un mare om de zapada care face cu ochiul. Si din cauza lui exista acest post incalcit de ganduri din cele mai colorate si mai diferite, pe care nu se stie daca o sa`l intelegi.
Eu, de obicei, sunt un om rational.

*PS: nu uitam nicidecum sa ii multumim lui Bogdan!;) www.bogdaniordache.com

Placeri aprobate de rutina

Oamenilor le e greu la toti si in toate felurile. La asta se gandeste Diana stand pe balcon. Nimeni nu`si mai permite in ziua de azi o drama. Nimeni nu se mai opreste, macar pentru o secunda, din gandit. Nimeni nu mai are timp sa sufere, nimeni nu mai are timp suficient sa`si dea seama ca e fericit. Pentru ca azi, acum, sa iti permiti sa traiesti o drama, fie ea si imaginara trebuie sa renunti la multe. Trebuie sa nu mai iesi din casa, sa nu mai raspunzi la telefoane, sa nu cumva sa te mai imbraci la moda. Pentru ca drama de dupa ochelarii pilot nu e traita cum ar trebui. Nu se simte la fel in hanorace cu stelutze si nici dupa freze intinse cu placa.
Si pana la urma, nici cand zambesti nu e la fel.
Fusese bolnava. Acum iesise pentru o secunda pe balcon, doar doar gasea un aer mai placut.
Mai de mult, isi luase un caine. Caine care, in ciuda aparentelor, ii devenise destul de antipatic. Parca ii era lene sa si latre. Doamne fereste sa vina hoti, caci el doar ar ridica capul intr`un mod destul de lenes si s`ar aranja mai bine pe pernita lui.
Iese si Andreea pe balcon. Andreea a avut grija de ea. I`a ascuns tigarile, doctorul i`a zis ca ii fac rau. Se intoarce spre ea si cere, caci e mult mai bine acum:
-Da-mi o tigara!
-Nu! Mi`e frica....daca ti se face din nou rau?
-Ce frica? Cum sa-ti mai fie frica? Ca ti-e frica, e mult prea putin...in momentele astea devii un nimic, un fir in mana destinului, sa`l numim destin...iar noi mergem inainte, fie ce o fi! E ca`n razboi...
Ii intinde pachetul iar Diana se serveste. Trage primul fum si il savureaza, caci trecuse mult timp de la ultima placere de genul asta. Inca putin si se obisnuieste la loc cu sentimentul. Placerea devine rutina. Arunca tigara terminata si ofteaza. Stau amandoua pe balcon si nu`si spun nimic. Acelasi schimb de replici s`a mai intamplat. E momentul de criza. Andreea nu e sigura ca a facut bine, se intoarce in casa si isi toarna o cafea. Ele nu se judeca. Doar prostii fac asta, lucru stabilit mai de mult, iar micile placeri vor fi respectate.

*PS: Trebuie sa zic mersi....pentru ca Bogdan va citi....cred...oricum, Superbe poze dom`ne! www.bogdaniordache.com

Nemultumire personala

Pentru ca este luni. Luni e ziua cea mai urata a saptamanii. E ziua cea mai monotona, si ziua in care iti e cel mai greu sa te trezesti de dimineata. Luni nu ti se poate intampla nimic. Luni nu faci nimic folositor, pentru ca atunci abia te lamuresti ce urmeaza sa se intample. Luni nu ai noroc. Dar nu ai parte de lucruri urate. Pentru ca nimeni nu e activ in ziua asta. Parca nici macar destinul.
Luni n-o sa`l cunosti pe barbatul vietii tale, luni n-o sa mananci inghetata ta preferata. Pentru ca lunea, inghetata parca nu are acelasi gust si barbatul vietii tale e la fel de buimac si nedumerit ca si tine.
Luni, orice lucru pe care il faci te enerveaza de 10 ori mai mult decat intr-o zi obisnuita. Pentru ca azi nu ar trebui sa faci nimic, pur si simplu nu ai chef si nu te simti in stare. Te-ai trezit mult prea devreme, cafeaua era un pic prea rece, pentru ca ai stat mai mult ca de obicei sa te machiezi si sa cauti cu ce sa te imbraci.
Pentru ca e luni. Si ai o privire absenta si invarti un pix intre degete. Si nu te`ai hotarat cum sa incepi.

Punct. De la capat

Cu pasi grabiti Claudia paseste spre biroul cel mare. Cel din capatul holului. Pasii se aud pe parchetul de o culoare inchisa. Stia ce urmeaza. Nu urma nimic rau de fapt. Ci doar ceva ce isi dorise mereu, insa acum, nu era lasata sa se bucure.
Asteptase de luni, ba chiar ani de zile promovarea pe care acum o capatase. Se uita in urma ei, si simtea, stia cu siguranta ca nu era singura care o merita. Nu intelesese deolc procesul de emancipare al femeii. Era in fapt o idee minunata, dar care pusa in practica amesteca mule lucruri, creea mai multe probleme si stia, iar stia ca mule dintre fetele din biroul ei isi doreau sa nu se fi pus in practica. Ba pe de o parte....are si partile ei bune.
Intra.
Sta inauntru 5 minute, ii sunt spuse cateva cuvinte si apoi urmeaza sa isi stranga lucrurile. Urca cu un etaj mai sus, la birourile alea separate, cu niste mese mari si calculatoare performante.
Fetele o felicita cu o bucurie exagerata. Sub ea se ascunde cea mai curata invidie. Era singura schimbare ce se putea intampla in viata lor si uite! s-a intamplat in viata ei. Acum urma sa casitge mai mult. Aude parca in surdina felicitarile rele, iar acum se intristeaza parca si mai rau.
Luminita statea si o privea dintr`un colt. Are biroul in stanga ei. Interpreta tristetea ei ca o propaganda. Vezi tu, ca si cum au avansat`o pe ea, dar ea nu si`a dorit asta nici moarta! Stie Luminita, asta e discursul tuturor celor care urca in grad:”Eu nu mi`am dorit asa ceva.”
Claudia se ridica de pe scaun si se indreapta spre usa. Pasind afara de acolo, ii revine sentimentul de bucurie, bucurie pe care ar fi trebuit sa o tina pentru ea, sa o pastreze si sa nu o lase sa se evapore. Pentru ca e munca ei. E realizarea ei. Si vorbele rele sunt ale lor. Si un zambet mare se contureaza si urca la etaj. E o noua etapa.

Reportajul unei iubiri IV (Cafeaua e prea dulce...)

Acum ce poate sa`i mai spuna? se intreaba el. E dimineata. E in pijama, abia s`a trezit. Nu are chef sa se ridice din pat. Nici macar sa se spele pe dinti sau pe fata. Ar trebui sa faca un dus. Sa fie rational. Nu poate sta in pat toata ziua, cum a facut ieri, si alaltaieri...
Era constient ca este vina lui.
Intr`un final se ridica, si cu pasi posomorati reuseste sa ajunga in sufragerie. Se invarte nesigur pe langa masa mare, de un maro inchis, pe care era asezat telefonul. Langa el, era o oglinda mica. O ridica si se uita la ea. Oglinda aia o folosea ea ca sa se penseze. El nu se uitase niciodata in ea. Acum observa urmele degetelor ei pe oglinda. Se uita din nou la telefon.
Ii lipsea curajul, si de asemenea o scuza buna. Nu avea absolut nici una. Nu isi explica nici el cum de facuse asa ceva, iar ea avea toata dreptatea sa plece. Si el ar fi facut la fel.
Zilele astea a fost singur. De multe ori, la nervi, isi dorise sa fie singur. Acum e. Curios e ca la serviciu nu simte nevoia de a pune mana pe telefon si de a o suna. Doar acasa. Se cunosc de mult, asta nu e problema, insa tot nu stie ce ar putea sa`i zica. Desigur, orice amanunt este important. I`ar putea povesti ce au vecinii in sacose, cine a sunat la usa, ca a venit factura la telefon, sau ce tip a mai adus acasa vecina de langa ei.
Se uita in jurul lui si pune mana pe telefon. Asta e! Se aude tonul! Pune receptorul la loc si se duce sa faca un dus. Asa rezolva lucrurile un om chibzuit. Se grabeste sa se barbiereasca si simte un entuziasm neobisnuit. Pleaca iar spre telefon, cu pasi repezi.
Se opreste in fata lui si se tranteste pe fotoliul de langa masa.
In fata lui vede o cana de cafea, probabil era de ieri, sau macar de ultima data de cand reusise sa se ridice din pat ca sa o prepare. Din punctul lui de vedere nu are nimic, si de aceea o ridica si soarbe din ea incet. Cafeaua era prea rece. Cafeaua era prea dulce. Uite un motiv sa o sune. Nu poate trai fara cafeaua de dimineata. Iar el nu stie sa faca cafea. Si cafeaua ei era asa de buna! Si punea zahar exact cat trebuia. Iar de aici rezulta ca el nu poate trai fara ea, fara cafeaua ei, fara rasul ei, fara parfumul ei.
Ridica receptorul, se aude tonul, formeaza numarul, si de la celalalt capat se aude: “ALO”....

Mic fragment dintr`o lunga insiruire de sentimente

*personajul exista de mult, intr`o lunga povestioara de`a mea. povestioara mea creste in fiecare zi cate putin. o sa ajunga mare*

Intr`o zi, David se plimba in parc. Stiu ca nu e nimic ciudat in toata povestea asta. Cati nu au mers in parc si cati nu s`au plimbat ore intregi!
Azi insa, el era cuprins de ganduri. Era iar in lumea lui. Avea in mana un pix si o foaie(ura reportofoanele si alte dispozitive care de care mai moderne, care nu faceau altceva decat sa artificializeze viata oamenilor si sa poceasca majoritatea cuvintelor). Se uita oarecum mirat la acea foaie, care inca reusea sa se mentina alba, contrar gandurilor ce alergau prin mintea lui. Avea un dead-line.
Si ce ar fi putut scrie el acum? Acum cand nu`i trecea nimic prin minte. Si de fapt nimicul lui era atat de complicat ! sa zica oamenilor ca el o iubeste pe ea ? sa le zica de fapt ca se crede un penibil cand zice ca o iubeste, pentru ca sentimentelor le ia mai mult de cateva zile sa se imprime in sufletul unui om.
Sigur ar scrie cu litere mari numele ei. Si l`ar lasa acolo, sa stea singur pe foaia alba. Pentru ca de fiecare data cand s`ar uita la el ar fi coplesit de emotii. Altfel, in a doua varianta mai putin placuta pentru el, ar descrie un eveniment. Un eveniment care ar fi pur si simplu evident si clar in esenta lui, caci nu ar mai zice nimic altceva. Doar un moment din existenta unor persoane pe care cititorul nu le`ar fi identificat, dar i`ar fi placut ce citeste, pentru ca si celorlalti le`a placut.
Si daca totusi ar lasa un singur nume pe foaie? Si restul sa vina de la ei. Sa`si faca singuri o poveste, cum si el si`a facut`o pe a lui.
Cu cerneala neagra incepe sa scrie, incet si cu tinere de inima niste cuvinte prinse de prin dictionare. A hotarat, ca o consecinta a lucrurilor pe care le`a gandit, sa nu scrie nimic legat de povestea lui. Sa se detaseze complet. Deaia nu a avut David niciodata succese imense in literatura. Pentru ca se detasa atat de mult de el, incat nimeni nu reusea sa`si personalizeze ceea ce citea. Era acid si critic. Si rareori isi folosea cuvintele ce veneau din suflet. El se considera un intreg. Si pana la urma, tot ceea ce scria trebuia sa apartina mediului ce il inconjura. Nu lui!

Reportajul unei iubiri III

Ca sa intelegi mai bine, in arhiva din martie gasesti primele 2 parti din aceasta povestioara. (pure fiction)


De fiecare data cand isi aminteste de trecut, ea roseste. Sta acum, intinsa pe canapea si cu cana de cafea langa ea. El nu e acasa, a plecat devreme la serviciu si acum are timp pentru ea.
Se gandeste la trecut si la tot ce a fost intre ei, tot ce inca mai este, dar inmultit de zeci de mii de ori. E asa de ciudat cum se completeaza unul pe celalalt, parca nici nu trebuie sa termine frazele, caci el i le continua.
In trecut ii era frica. Se temea ca nu cumva el, baiat frumos in viziunea ei, sa nu gasesca pe alta, cu ochi mai frumosi, buze mai frumoase, cu o gandire mai putin analitica si cu un zambet mai larg. Cand mergeau pe strada il tinea strans de mana si ocazional ii cauta privirea, parca pentru a se asigura ca el e acolo, nu neaparat fizic.
Acum au crescut. Nu mai sunt niste copii. Nu mai fac pariuri si nu mai tipa pe strada. Acum sunt fericiti prin lucruri mai mari. lucrurile marunte au disparut incet incet din viata lor acum acoperita putin de rutina.
Se trezesc dimineata, isi beau cafeaua, el isi fumeaza tigara, si pleaca impreuna la serviciu. Drumul dimineata e tacut, nu se mai uita unul la celalalt, caci sunt prea impovarati de problemele cotidiene.
Ajung seara acasa si discutiile devin banale.
Macar acum ea are sansa sa schimbe ceva. azi avea liber. Azi era o zi importanta, pentru ca azi isi amintea cum era cand era tanara.
Azi, pentru ea si pentru el urma sa fie o zi frumoasa.
Lua cana de pe jos, se imbraca si iesi pe usa. Azi...el va avea parte de o surpriza.

Sufletul si ratiunile comertului

Cu totii avem suflet. Dar de unde stim noi...totusi ce suflet avem? De unde stim ca suntem buni..sau din contra, ca suntem rai? Oare e cineva in masura sa ne zica ce fel de suflet avem? Sunt facute categorii. Peste tot gasim oameni buni, oameni rai. Si printr`o singura abatere de la regulile bunului simt trecem dintr`o categorie in alta. Un fel de decadere. Deaia suntem mereu sfatuiti sa spunem adevarul, adevarul pur si simplu. Dar oare a fost adevarul vreodata pur? Si nicidecat simplu. Ca o concluzie, ne straduim sa ne mentinem in categoria oamenilor buni, oricare ar fi pretul. Numai sa nu ajungem rai. Pentru ca stim cu totii, peste tot sunt afisate exemplele negative si suntem indemndati sa nu ajungem si noi acolo...pe afise.
Si pana la urma, cum sa nu te saturi de reguli? Cum sa nu te saturi de prostie? E greu sa te complaci intr`o lume care e din ce in ce mai absurda, din ce in ce mai mecanizata si indemnata la prostie. Cum sa nu`i dai in cap aluia de la magazin care pentru 2 paini sta si calculeaza 10 minute?
Si totusi, am pornit de la ideea ca exista suflete bune si suflete rele.
De asemenea, oamenii zic uneori ca ai un suflet mare. De aici deducem ca exista suflete mici si suflete mari. Si daca ai sufletul mic ce faci? Nu e vina ta. Poate exista de cumparat, dar nu ai sti ce sa faci cu el. Si suntem totalmente nemultumiti. El de ce are sufletul mare?
Pentru ca m`a ajutat, si e cuminte, si bun, pe cand tu...faci numai rele!
Si asa ajungem din nou la prima categorie.
Si chiar tu ai mai zis ca nu stiu cine e sufletist.
Si pui multe la suflet.
Si ai la dispozitie atatea expresii cu acest cuvant, desi n`ai stiut si nici nu vei sti vreodata ce inseamna sufletul. Si indiferent de ce gandesti, vei continua sa judeci dupa bunatatea sufletului, si o sa te uiti urat la oamenii rai.
Inauntrul tau, esti un sufletist! Dar din cauza unor simple reguli, nu trebuie sa o arati.

Defect

Imi place ca traiesc intr-o lume plina de defecte.
Poti sa`mi zici ca sunt nebuna, dar sincer iti zic ca imi place.
M`am indragostit iremediabil de oamenii de tip “flawless” ce`si etaleaza perfectiunea nascuta din defecte. Intelegi ce zic? Adica au atatea defecte, incat sunt perfecti.
In opinia mea, mi se pare ca in momentul in care ai mai multe defecte, incepi sa fii putin perfect. Suna aiurea, stiu, dar cred ca asa e.
Cand ai prea putine defecte, ti le vezi mereu. Mereu te uiti in oglinda si esti nemultumit, si mereu auzi o critica de la cei de langa tine si iti faci griji, zile si nopti si cazi in depresii dinalea fara end(sfarsit) in care ajungi sa te intrebi cu ce ai gresit in viata ca sa meriti asta, lucru foarte nederept si de ce lumea te uraste.
Vezi tu, in momentul in care ai o droaie de defecte, deja nu`ti mai pasa. Poate ca nici macar nu le vezi. Si daca le vezi, esti atat de defect incat nici nu`ti pasa. Aici se regaseste placerea in a fi...defect. Cred ca noi toti ar trebui sa gasim cat mai multe lucruri gresite la noi.
Iti dai seama? Sa fim toti defecti. N`am mai fi suparati, n`am mai face riduri, n`am mai face vanzare la Advil, Nurofen si alte chestii recomandate de farmacist in momentul in care prezinti severe dureri de cap, provocate de faptul ca tipa de vis-a-vis si`a luat o bluza ca a ta. Am fi o planeta plina de oameni fericiti, cu zambete mari, si fara disensiuni.
Revenind, imi place ca traiesc intr-o lume in care toti au defecte. Ma face sa ma simt oarecum mai implinita, eu cu eu, je cu mine, sa stiu ca nu sunt singura.
Ma amuza ingrozitor babele din autobuz, care isi incrunta sprancenele si iti trag priviri de “te omor bah” daca indraznesti cumva sa nu te ridici automat in momentul in care ai zarit ca doamna cu pricina s`a urcat in mijlocul de transport in comun, indentificat de marea parte a vostra ca tramvai sau autobuz.
Am descoperit o chestie mai nou. Voi ati obesrvat ca la metrou, procentajul de babutze enervante(sorryyy) este mai scazut decat in masinile ce merg la suprafata? Poate ar trebui sa multumesc celor care au inventat multele scari de la metrou sau pur si simplu e o fobie de subteran, dezvoltata o data cu varsta.
Ma amuza, iar, tipele care merg cu toata trusa de machiaj varsata pe fata si mirosind a drogherie.
Imi place la nebunie cand, incercand sa merg linistita pe strada dau peste vreo tipa cu parul strans in coada, ce pocneste din degete pe ritmurile lui guta, sau peste vreun tip cu 3 kile de aur la gat si tricou playboy.
Iar, imi place cand sunt suparata, si ma prefac, pentru ca nu pot sta suparata niciodata.
Si iubesc momentul in care vad ca o persoana nu ma sufera.
Pentru ca pana la urma, si el, si ea, si tu, si eu avem defecte.
Si totusi, lumea parca ar fi mai trista fara babutze, metrouri, manele si intruchipari ale perfectiunii(aia sedata, plina de calmante si tratamente, si operatii si surogati de fericire).

Consumatie

Primeste un apel de la ea. Pe el nici macar nu il deranjeaza. Asa cum poate l`ar fi deranjat daca venea din partea unei foste iubite.
Si ea i`a fost iubita. Dar el a stiut, la modul cel mai sigur, sa`i reprime toate sentimentele alea de iubire sau de gelozie. Oricum, o iubise un numar mic de zile. Vreo luna, maxim doua. Nici macar nu`si mai amintea. De fapt, iubirea lui se stinsese foarte repede, el o compara cu o tigara fumata asa...la ocazii. Fara sa ii mai creeze dependenta.
Ii zisese ca nu mai vrea. Nu stiu cum, ea reusise sa`l faca sa nu mai vrea. Se saturase pana peste cap. A mai asteptat un pic. Vroia sa simta si el...dependenta. Sa simta ca nu mai poate fara ea.
Da` de unde!
Despartirea a fost una plina de lacrimi, suspine si reprosuri. El nu intelegea de ce trebuia ca ea sa faca atatea crize. Nu era nimic serios.
Pentru el, nimic nu era serios. Avea un pachet de carti, si parca de fiecare data o juca pe cea mai buna. Prietenul lui ii zisese ca o sa se arda intr`o zi. Nu`i pasa.
Macar acum sa poata si el sa se distreze.
Revenind la ea. Nu`i facuse o impresie prea buna.
Il sunase sa`l invite la o petrecere. El, foarte frumos de altfel, refuza.
“Cum mai? Tocmai tu sa nu vii? Prietenul meu cel mai bun?”
Da...ea le spunea tuturor baietilor cu care se saluta ca erau cei mai buni prieteni ai ei. Deaia nu`i placea lui. Ea era peste tot. Erau de ajuns doua conversatii si deja erai cel mai bun prieten al ei. Era totusi admirata. Cand ii intrai in gratii, te ridica in slavi si zicea numai lucruri bune despre tine. Iti intra pe sub piele, iar tu, ca doar toti suntem oameni, te simteai excelent auzid cum zice numai lucruri bune despre tine. Ti se urca la cap.
Cand cu iubirea, el se aprinsese tare de tot. Vroia sa`i ceara sa se mute la el , sa`i jure iubire vesnica si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti.
Dar s`a trezit repede. Usor usor, saturat pana peste cap de nebuniile ei, a decis ca e momentul sa treaca mai departe. Tigara se stinsese demult, iar lui ii era pur si simplu prea lene sa o mai aprinda.
Ii era lene sa raspunda le telefon cand il suna sau sa ii dea explicatii. I se luase peste masura de ea.
A refuzat politicos invitatia, desi daca mai insista mult era posibil sa uite complet de maniere si sa`i zica vreo doua.
Suna iar telefonu. O noua perspectiva. Zambeste si raspunde cu o voce de macho... noua lui achizitie in materie de agatat.
Prietenul lui ii zisese:”Frate, odata si odata o sa dai lovitura rau de tot cu alo`u ala...”

Urme

Cu ochii inlacrimati ii facea cu mana.
Statea pe un peron aproape gol, imbracata cu un pardesiu rosu.
Oricum ar fi fost, iesea in evidenta. Avea ochii albastrii si buzele rosii. De asta se indragostise el prima data.
O vazuse pe strada, in fata facultatii, si de atunci tot incerca sa intre in vorba cu ea. Cand in sfarsit a reusit, ramasese socat. Era genul de fata frumoasa, de la care asteptarile sunt joase, conform mentalitatii din ziua de azi.
Dar ea era altfel. Ea vorbea frumos. Si se uita frumos la el. Si cand zambea emana caldura. Si nu era vulgara. Si se imbraca frumos. Si stia in sinea lui ca toti il invidiau.
Si acum ea era acolo. O lasase singura.
O voce groasa anunta plecarea. Ea auzi.
Isi sufla nasul.
Zambea.
Nu vroia sa`l faca sa se simta prost pentru ca pleca. Chiar ea ii sugerase asta. Dar isi dorise oarecum sa auda niste cuvinte:”Vino si tu cu mine”. Dar nu le auzise. In momentul acela ea s`a gandit ca poate el nu o iubeste atat de tare. Daca o iubea, ar fi zis, ar fi chemat`o cu el.
Urma sa lipseasca mult, dar pentru ea nu conta. Trebuia doar sa`i fi zis sa mearga cu el, si l`ar fi urmat. Vezi, ea atat de tare il iubea.
Trenul se pusese in miscare.
El se uita pe geamul zagriat. Ii parea rau ca ea suferea. I`ar fi zis in orice moment ca isi dorea din tot sufletul ca ea sa fie cu el, dar mereu s`a gandit ca el nu ar trebui sa fie in drumul ei.
Si daca o lua cu el? Ce s`ar fi ales de ea? Ea aici avea viata, aici avea casa, prietenii si tot ce studiase pana acum.
Aici era ea fericita. Asa vroia el sa`i demonstreze ca o iubeste. Lasand`o sa`si traiasca viata.
Acum nu se mai vedea trenul.
Usor, cu pasi mici, se indrepta catre iesire. Nu vroia sa se grabeasca, sa ajunga acasa. Nu vroia sa se intalneasca cu cineva, pentru a evita intrebarea:”De ce esti trista?”
Nu vroia sa dea detalii.
Era undeva in lumea ei cuprinsa de el.
Vantul rece si fulgii de zapada o lovira puternic in momentul in care iesi din gara.
Vroia sa`i inghete si inima, si sufletul, si lacrimile ce acum erau din ce in ce mai abundente.
Era singura pe strada si lasa urme in zapada alba.

Reportajul unei iubiri II

-Nu pleca...
Petrecusera impreuna ultimele 24 de ore. Undeva pe o canapea in apartamentul ei. Nu dormisera. Au vorbit multe. S-au cunoscut mai bine. Acum nu mai era nevoie de cuvinte. Ochii isi spuneau totul.
El se ridicase. Ea, cu o oarecare teama in glas ii zisese: “Nu pleca...”. atat a fost in stare sa zica. Ii era frica sa nu`l piarda. Ii era frica sa nu plece.
-Stii ca eventual o sa trebuiasca sa plec.
-Da, dar nu acum...
-Mai avem 24 de ore...
Asa isi promisesera. Ca o sa-si petreaca 48 de ore impreuna. De fapt, totul fusese doar un pariu. Un pariu frumos. Se cunoscusera cu 2 zile inainte. Undeva intr-un bar. Eventual ochii lor s-au intalnit. Eventual au intrat in vorba. Iar acum erau acolo, de 24 de ore, in sufrageria ei.
Ea se uita la cana de pe masa. El bause din ea.
Isi intoarse privirea. El se uita la ea.
-La ce te uiti?
-Esti frumoasa...
Se simtea dezvaluita in fata lui. In timpul asta, el ii invatase ticurile si analizase modurile in care ea se uita la el. Ii era somn. Se vedea pe chipul lui. Insa ii promisese ca nu o sa adoarma. Vroiau sa profite de timpul asta. Erau momente frumoase. Ea deschise gura sa ii zica ceva.
-Shhh...Nu zice nimic. Vreau sa`mi amintesc momentul asta asa. Nu vorbi. Cuvintele au de obicei darul de a strica lucrurile frumoase.
Ramasesera asa. Nici unul nu zicea nimic.
Au adormit.
Cand s`a trezit, el zise:
-Mai sunt 13 ore.
-Ce numar urat.
-E doar un numar.
Ea s-a ridicat de pe canapea. S-a dus in bucatarie. Ii era foame.
Totul se derulase repede, in tacere. Mereu a urat pauzele aste, dar acum ii se pareau frumoase. Avea multe de zis, dar nu vroia sa provoace discutii interminabile. Ii placea doar sa se uite in ochii lui. Aveau o sclipire aparte.
-Inca 2 ore.
-Mai e prea putin.
Ea se gandea de mult la acest moment al plecarii. A sosit. El se ridica, putin prea repede, si isi ia jacheta din cuier. Isi scoate pachetul de tigari si isi aprinde una.
-Acum paraseste-ma!
Teribil suna cuvintele, chiar si cand nu crezi in ele. Incep sa devina autonome si sa induca in fiinta sentimentul pe care il exprima si care nu se gasea deloc acolo unde era numit.
-Nu te parasesc, doar plec. Asa cum ti`am promis.
-Gata, spuse ea.
El ridica ochii spre ea, mari, rataciti. Stinge tigara si se indreapta spre usa. Ea il urmeaza cu un pas. Inima ii bate de nesiguranta ca s`ar putea totusi ca el sa nu plece atat de usor precum crede si isi doreste ea. In fata usii il lasa pe el sa deschida. Intr-o clipa el este dincolo si apasa clanta pe dinafara. Ea resprira adanc. E singura in casa. Nu se departeaza de usa care ii desparte. Asculta atenta sa`i auda pasii coborand scarile. Nu aude nimic. Totusi ii e bine. Se simte in siguranta, eliberata de toata greutatea starii de emotie care nu intra deloc in ecuatia fericirii ei.
De la fereastra baii se vedea toata straduta. Ea il privise din spate. Abia il recunoscuse. Intr`adevar, n`avea de unde sa ii cunoasca mersul, nici silueta. Doar umarul stang, dupa ochi, daca il va privi in ochi.
Se intoarse in camera si aduna de pe masuta scrumiera si cana ramasa de ieri, cana lui. Se duce in bucatarie, le spala, le sterge si le aseaza pe masa. Urmele, macar urmele, nu mai exista. El se rezemase de spatarul canapelei. Statuse si pe fotoliu. O privise dinspre usa, rezemat de biblioteca. Ea se apuca sa stearga praful.
De fapt, toata casa trebuia curatata. Dupa 1 zi si o noapte ar fi fost cazul.
Acum iese pe balcon si urmareste cu inima stransa siluetele barbatilor care treceau pe strada.
Se duce inapoi la usa. Asculta cu atentie. Deschide usa. Isi dorea ca el sa fie inca acolo, sa nu fi plecat, iar ea sa se arunce in bratele lui.
El nu e acolo, si nici sub fereastra ei, si nici pe straduta. Se mai duce o data in baie. Uitase de fereastra aceea. Nu...nu este nici in partea asta. Plecase pur si simplu. Si atunci, de ce sa mai tina prosopul care ii aduce aminte ca el fusese si nu mai este? Cu o mana prinde capacul de la cosul cu rufe murdare si il ridica. Il lasa sa cada inauntru.

REPORTAJUL UNEI IUBIRI

Te iubesc maaa! Te iubesc nebunule! Si nu ma intereseaza ce zice lumea..si daca sar pe strada ca nebuna! Ma tu ma auzi?
Stai mai linistita...si eu te iubesc...dar totusi...
Si ce? Parca o sa`l mai vad vreodata pe tipu ala care s`a uitat ciudat la mine. Draga....in ziua de azi trebuie sa ne exprimam clar iubirea..si daca vreau sa tip ca te iubesc, nu cred ca ar avea cineva ceva impotriva.
Da, inteleg, dar hai totusi sa ne calmam.
Sa ne calmam? Eu iti zic ca te iubesc si tu zici ca ar fi recomandabil sa ne calmam? Asa tii tu la mine? Nu conteaza ca te iubesc, ci doar ca s`a uitat aia urat la tine.
Nu mai, nu conteaza asta. Normal ca ma bucur enorm sa stiu ca si tu ma iubesti la fel cum te iubesc si eu. Dar pur si simplu nu sunt de acord cu exprimarile alea.
Gata! Nu mai esti contrariul meu. Stii tu..alea 2 care se atrag. Sa stii, ca ma duc...
Ceee?
Ma duc mai...ma duc sa gasesc pe altcineva.
Cum asa?
Pai daca tu nu vrei sa tipi cu mine.
Pai si daca tip se schimba ceva?
Nu.
Atunci?
Vreau eu sa tipi.
Nu tip.
Te iubeeessccc!!!!
Si eu.
Nu`mi sopti. Spune`mi tare ca ma iubesti.
Mai frumoase sunt soaptele.
Mie nu`mi plac. Sunt ca secretele. Nici alea nu`mi plac.
Eu le ador.
Pentru? La ce sunt bune?
Sunt sublime. Tre` sa stii sa le stapanesti.
Vrei sa tin dragostea mea pentru tine secreta?
Nu.
Atunci?
Dragostea nu trebuie tinuta niciodata secreta. Trebuie exprimata.
Vezi ma ca tot la vorba mea ajungi?
Nu. Nu exprimata asa. Prin gesturi, cuvinte, soptite, priviri ascunse, gelozii de scurta durata.Imbratisari si sarutari furate.
Eu nu sunt delicata.
Ba esti.
Ba nu. Nu pot sa fiu asa. Mie`mi place sa tip. Sa saaaar! Sa te iubesc fara limita. Sa ne consumam, iar cand vom fi obositi, tot impreuna sa fim. Si sa ma tii strans de mana si sa te uiti cu pasiune in ochii mei.
Vreau sa`ti tin mana. Delicat... Nu mai sarii!!!
Tu ma iubesti mah nebunule?
Te`ai indoit vreodata de asta?
Da.
Cuuum?
Normal. Tu nu te gandesti cand te pui in pat...k poate totul e prea frumos ca sa fie adevarat?
Nu.
Mie asa mi se intampla. Si in fiecare seara adorm cu gandul asta. Dar ma face fericita. Pentru ca atunci cand ma trezesc dimineata stiu ca te am. Si deaia ma trezesc eu mereu zambind.
Zambesti frumos.
Si tu.
Ai ramas fara cuvinte? De obicei nu reactionezi asa.
Azi fac totul diferit. Vreau sa`mi zici ca ma iubesti. Ma iubesti?
Nu ti`am zis? Sau nu ai avut timp sa ma asculti?
Vreau sa`mi tipi ca ma iubesti. Si sa sari cu mine. Sa se uite lumea ciudat la noi.
Stii ca nu sunt genul asta.
Dar nu ziceai tu ca ai face orice pentru mine?
Ba da.
Atunci? Ce mai astepti?
TE IUBEEEESCCCCCCCC! Ia`ma in brate si tine`ma strans de mana.
Vezi ma nebunule ce face femeia din om. Mersi. Si eu te iubesc. La fel de tare.

Superficialitate

Vreau ca, macar pentru un moment, sa nu simt nimic. Sa traiesc..pe o planeta goala. Doar un singur om. Un om care nu ar sti ce sunt sentimentele. N`ar iubi, in concluzie nu ar suferi. Nu ar avea nici zi, nici noapte. Nu ar fi obosit, si nu ar avea nevoie sa doarma. Ar fi doar un om...pe o planeta goala.nu ar munci, pentru ca nu ar avea pentru cine. Nu ar simti singuratatea, dar nici fericirea. Nu ar fi implinit, pentru ca nu ar avea cine sa il implineasca. Dar nu ar fi suparat, pentru ca nu ar sti sa fie asa. Un om linistit, pentru ca nu ar fi cunoscut niciodata furia si supararea. El nu s`ar imbraca ultima moda, si nu si`ar face freze ciudate, pentru ca nu e influentat de nimic din jurul lui.
Dar nici nu ar avea acea sclipire in ochi, care te face sa simti fluturasi in stomac. Nu ar simti cum e sa`ti bata inima atat de tare incat sa`ti iasa din piept, si nu ar sti sa rada, sau sa planga. Nu s`ar bucura, si nu ar simti pe deplin aerul primaverii. Nu ar zambi ca un copil la vazul unui om de zapada. Si nu ar fi alergat prin parc vara. Nu ar fi facut balonase de sapun si nu ar fi strans pe nimeni in brate.
Nu ar fi cazut pentru prima data de pe bicicleta si nici nu ar fi jucat frunza in spatele blocului. Nu ar avea genunchii juliti si nu ar fi ravnit la pustile cu apa la care faceau reclama pe Cartoon Network.
N`ar fi prins vremurile de Counter sau concertele lui Van Buuren.
Omul meu reprezinta omul societatii din ziua de azi. Prins intr`o agitatie continua, uitand sa zambeasca la cele mai marunte lucruri. Nu se opreste sa se mai uite la stele, si nici sa se bucure cand vede primul ghiocel. Nu simte fiorii primului vant rece de toamna, nici ai primei ninsori. Nu se mai uita la cei din jur. Uita sa rada, dar uita sa si planga. Nu`si mai aminteste cum a iubit prima data, si nici ce a simtit cand s`au luat de mana. Nu trebuie sa`si aminteasca primul sarut, ci doar prima privire. Nu trebuie sa se gadesca la cum a fost noaptea de dragoste, ci la senzatia care a avut`o cand a luat`o in brate pentru prima oara. Nu tine minte parfumul si nici prima data cand au vrut sa evadeze impreuna, sa se piarda in lume ,doar ei doi si un sentiment.
Nu mai vorbim de prima realizare, oricat de mica ar fi fost, de care s`a bucurat enorm.
Incet incet, totul se uita...iar omul meu pe zi ce trece devine un robot al societatii. Si uita cu totul ceea ce inseamna sa traiesti.
Omul meu...uita de prieteni si uita de sufletul lui.
Asa ca...imi iubesc teneshii, imi place sa merg cu autobuzul, sa inghet in statie, sa`mi cumpar vata pe bat si sa fac balonashe de sapun.
Nu am un ras finutz, dar il iubesc asa cum e, pt ca e molipsitor. N`am nevoie de glume destepte, de subintelesuri si de originalitate. Nu vreau sa te uiti ciudat la mine sau sa ma etichetezi.
Imi place sa merg pe strada si sa ma uit la jucarioarele de plus. Sa mananc inghetata si sa ma uit la desene.
Imi place sa iubesc totul...