La ce te gandesti cand....

Victor singur intr-o camera aproape goala. Paturi albe impecabile. Decor rece.


-Sunt obsedat de mine. E importanta chestia asta? Probabil... Imi place sa ma joc cu oamenii sau sa le fac jocul.
Imi place sa sufar si sa-i vad pe altii cum se pierd intr-un supliciu continuu.
Imi place sa ma razbun tot timpul, pe oricine, nu ca sa-mi satisfac orgoliul, ci ca sa incerc senzatii noi, sa descopar alte stari, alte reactii.
Imi place sa copiez: replici, stiluri, orice mi se pare interesant.
Imi place sa ma judec si sa-mi dau pedepse. Imi place sa fac rau si sa cer iertare.
Nu imi place sa tip. Ar fi inutil si obositor. I-as deranja pe altii dar nu as reusi sa-mi sustrag nici un beneficiu pentru ca discomfortul meu ar fi mai mare.
Nu sunt masochist.
Nu sunt homosexual.
Nu sunt obsedat sexual. De fapt nu am fost niciodata atras de latura asta. Sexul e facut ca sa te bucuri atunci cand poti si sa-ti vezi de ale tale cand ai epuizat tot ce era de epuizat. Nu e facut pentru satisfacerea nevoilor, nevoile sunt facute ca sa-ti satisfaca monotonia in care traiesti.
Nu sunt criminal desi mi-ar placea sa omor pe cineva dar asta numai daca as stii ca peste cinci minute as lua un burete in mana si as sterge tot ce am facut... Nu mi-e frica de consecinte dar nu-mi place sa existe o chestie mica si rosie ce s-ar numi imaginea sangelui pe constiinta mea neagra. Nu se asorteaza.
Nu sunt normal.
Azi dimineata iar ploua. Detest ploaia. Detest apa. Spala tot, inclusiv un creier murdar. Mi-am luat un televizor nou si in dimineata asta am incercat pentru prima oara sa ma uit la un film rusesc. Nu a fost de mine. Am schimbat postul. La stiri ploua. Una statea intr-o barca pe o apa de 10 cm adancime si isi facea reportajul incercand sa para catusi de putin interesanta. Barca era in centrul atentiei. In timp ce ea vorbea de inundatii eu ma gandeam daca-i barca cu motor. Sau...pot sa-i pun motor? Am destui bani.
Schimb. Muzica. Aici imi place.Nu ma relaxeaza, nu ma inveseleste, nu simt nevoia sa dansez. Imi place pentru ca ma innebuneste. Iar stiri, iar film, iar muzica.
Deschid o carte si mai citesc. Stiati ca noi vedem femeile care au peste 40 de ani cu cel putin 3 ani mai batrane? Eu nu le vad. Sunt sterse. La propiru.
Incerc sa citesc ceva despre practicile din Tibet. Simt cum ma relaxez. Tibetul a prezis invazia comunistilor in octombrie 1950. Au vrut sa ne invete si pe noi cum sa stabilim harta cerului dar noi am inchis ochii.
Ma uit la poze vechi cu fosta mea nevasta. Doi ani petrecuti impreuna. Am inselat-o, m-a inselat, ne-am iertat, ne-am despartit.
Mi-am publicat cartile, am strans bani, am trait bine.
Nu am fost, nu sunt si nici nu vreau sa fiu fericit.


Pe hol. Doua asistente vorbesc despre pacientul de la camera 11.
-Doua sedative la camera 11! Vezi sa inchizi bine geamurile. Inca o criza si il pierdem.
Cu un zambet dezinteresat:
-E de mult pierdut!

Mereu inainte

Se aseaza usor pe prosop si isi aprinde o tigara. Degetele i s-au murdarit de nisip, s-a si zgariat. Tigara asta parca era mai buna decat celelalte. A inchis usor ochii satisfacut.
Mircea face un efort imens sa iasa din starea asta de beatitudine. Cum i se intampla vara, pe plaja, e pe punctul de a atipi. Adica, se se lase in voia sentimentelor si a gandurilor fara pragul mintii treze, sa se cufunde in ele.
Si inca mai are de curatat bucataria. I-au ramas incriptate in minte, infipte ca niste ace, tot felul de obiecte. Nu, nu uitate de cineva, pur si simplu obiecte uzate, nefolosite, pastrate doar din dorinta de a se agata de amintiri. De ani de zile trebuia sa faca curat, sa se regaseasca apoi limpede, clar, element curat, fara masini de tocat, bibelouri, sau tablouri frumoase. Ce rost poate avea un sfesnic de argint in configuratia fiintei lui?
S-a considerat tot timpul un om simplu, un individ transparent in ganduri, sincer, preocupat doar de fiinta lui. Acum insa realizeaza ca are prea multe amintiri, si a lasat o farama din cine este el in fiecare obiect pe care l-a atins, in fiecare strangere de mana, in fiecare privire aruncata si in fiecare “te iubesc” pe care l-a zis in viata lui. Incet incet a aruncat si a daruit din el mai multor persoane, dintre care nici una nu a meritat acest lucru.
Si-a promis ca nu va mai face asta, ca va tine totul pentru el si ca visele lui vor fi numai ale lui.
Si e fericit ca e departe de casa. In tot timpul asta, casa lui se va epura de tot ceea ce nu e el, de ceea ce luase din aerul lumii, ca o gripa, apoi se va impregna de mirosurile simple, vechi, care te duc cu mintea la omul care a fost el mereu.
Aerul adie lin. Mircea e senin, cu inima plina si cu sufletul deschis.