Reportajul unei iubiri V

Tii minte fluturele acela trist, din vant,
Cu doua colturi cu manerele de-argint
Asasinand gradini si surazand?
Iti amintesti de o capsuna mare
Ce se ruga de-un inger s-o omoare
Din dragoste, calcand-o in picioare?
(Emil Brumaru)


Asta-i mai lipsea! Sa fie deranjat in timpul lui de lucru! Toata lumea stie ca dupa amiezile sunt sacre! Toti privesc cu respect catre scriitorul lor, si nimeni nu scoate un sunet cand vine vorba de „perioada de creatie”. Si micul orasel plin de casute care de care mai cochete amuteste subit intre orele 2 si 6. Ca deh, scriitor ca el rar mai gasesti, si cat adevar gasesti in povestirile lui.Si uneori ii mentioneaza si pe ei in povestoarele lui. Si se strang toti si citesc si li se umple inima de fericire. Caci personajele pe care el le creioneaza se lupta, si sunt pline de viata si traiesc o perioada lunga in imaginatia lor.
El si-a pastrat insa firescul. E la fel de rational, la fel de obiectiv, la fel de serios. Si incercand sa evadeze din capitala imbacsita de gri se retrage periodic la casuta lui de creatie. El uimeste tocmai prin asta. Prin modestie, prin existenta lui linistita si viata moderata pe care o duce.
Azi, e macinat de teama, de frica, de mii de sentimente pe care si le-a reprimat si pe care acum nu le mai poate tine in frau. Si are in minte doar imaginea ei, si ii e dor de parfumul ce plutea in casa. A mai vorbit cu ea doar o data la telefon....atunci.... Apoi, a doua zi....a gasit sifonierul gol. Apoi nu mai suna nici telefonul.
Parca a scris dupa aceea o povestire despre asta. Dar mereu imblanzea destinul si facea ca lucrurile sa se intample altfel decat au fost in realitate. Pentru ca el era stapanul acelei lumi si personajele jucau dupa sentimentele sale, fara constiinta proprie.
E singur, disperat si parasit si surzit de linistea oraselului din care acum ar vrea sa fuga departe departe....