La ce te gandesti cand....

Victor singur intr-o camera aproape goala. Paturi albe impecabile. Decor rece.


-Sunt obsedat de mine. E importanta chestia asta? Probabil... Imi place sa ma joc cu oamenii sau sa le fac jocul.
Imi place sa sufar si sa-i vad pe altii cum se pierd intr-un supliciu continuu.
Imi place sa ma razbun tot timpul, pe oricine, nu ca sa-mi satisfac orgoliul, ci ca sa incerc senzatii noi, sa descopar alte stari, alte reactii.
Imi place sa copiez: replici, stiluri, orice mi se pare interesant.
Imi place sa ma judec si sa-mi dau pedepse. Imi place sa fac rau si sa cer iertare.
Nu imi place sa tip. Ar fi inutil si obositor. I-as deranja pe altii dar nu as reusi sa-mi sustrag nici un beneficiu pentru ca discomfortul meu ar fi mai mare.
Nu sunt masochist.
Nu sunt homosexual.
Nu sunt obsedat sexual. De fapt nu am fost niciodata atras de latura asta. Sexul e facut ca sa te bucuri atunci cand poti si sa-ti vezi de ale tale cand ai epuizat tot ce era de epuizat. Nu e facut pentru satisfacerea nevoilor, nevoile sunt facute ca sa-ti satisfaca monotonia in care traiesti.
Nu sunt criminal desi mi-ar placea sa omor pe cineva dar asta numai daca as stii ca peste cinci minute as lua un burete in mana si as sterge tot ce am facut... Nu mi-e frica de consecinte dar nu-mi place sa existe o chestie mica si rosie ce s-ar numi imaginea sangelui pe constiinta mea neagra. Nu se asorteaza.
Nu sunt normal.
Azi dimineata iar ploua. Detest ploaia. Detest apa. Spala tot, inclusiv un creier murdar. Mi-am luat un televizor nou si in dimineata asta am incercat pentru prima oara sa ma uit la un film rusesc. Nu a fost de mine. Am schimbat postul. La stiri ploua. Una statea intr-o barca pe o apa de 10 cm adancime si isi facea reportajul incercand sa para catusi de putin interesanta. Barca era in centrul atentiei. In timp ce ea vorbea de inundatii eu ma gandeam daca-i barca cu motor. Sau...pot sa-i pun motor? Am destui bani.
Schimb. Muzica. Aici imi place.Nu ma relaxeaza, nu ma inveseleste, nu simt nevoia sa dansez. Imi place pentru ca ma innebuneste. Iar stiri, iar film, iar muzica.
Deschid o carte si mai citesc. Stiati ca noi vedem femeile care au peste 40 de ani cu cel putin 3 ani mai batrane? Eu nu le vad. Sunt sterse. La propiru.
Incerc sa citesc ceva despre practicile din Tibet. Simt cum ma relaxez. Tibetul a prezis invazia comunistilor in octombrie 1950. Au vrut sa ne invete si pe noi cum sa stabilim harta cerului dar noi am inchis ochii.
Ma uit la poze vechi cu fosta mea nevasta. Doi ani petrecuti impreuna. Am inselat-o, m-a inselat, ne-am iertat, ne-am despartit.
Mi-am publicat cartile, am strans bani, am trait bine.
Nu am fost, nu sunt si nici nu vreau sa fiu fericit.


Pe hol. Doua asistente vorbesc despre pacientul de la camera 11.
-Doua sedative la camera 11! Vezi sa inchizi bine geamurile. Inca o criza si il pierdem.
Cu un zambet dezinteresat:
-E de mult pierdut!

Mereu inainte

Se aseaza usor pe prosop si isi aprinde o tigara. Degetele i s-au murdarit de nisip, s-a si zgariat. Tigara asta parca era mai buna decat celelalte. A inchis usor ochii satisfacut.
Mircea face un efort imens sa iasa din starea asta de beatitudine. Cum i se intampla vara, pe plaja, e pe punctul de a atipi. Adica, se se lase in voia sentimentelor si a gandurilor fara pragul mintii treze, sa se cufunde in ele.
Si inca mai are de curatat bucataria. I-au ramas incriptate in minte, infipte ca niste ace, tot felul de obiecte. Nu, nu uitate de cineva, pur si simplu obiecte uzate, nefolosite, pastrate doar din dorinta de a se agata de amintiri. De ani de zile trebuia sa faca curat, sa se regaseasca apoi limpede, clar, element curat, fara masini de tocat, bibelouri, sau tablouri frumoase. Ce rost poate avea un sfesnic de argint in configuratia fiintei lui?
S-a considerat tot timpul un om simplu, un individ transparent in ganduri, sincer, preocupat doar de fiinta lui. Acum insa realizeaza ca are prea multe amintiri, si a lasat o farama din cine este el in fiecare obiect pe care l-a atins, in fiecare strangere de mana, in fiecare privire aruncata si in fiecare “te iubesc” pe care l-a zis in viata lui. Incet incet a aruncat si a daruit din el mai multor persoane, dintre care nici una nu a meritat acest lucru.
Si-a promis ca nu va mai face asta, ca va tine totul pentru el si ca visele lui vor fi numai ale lui.
Si e fericit ca e departe de casa. In tot timpul asta, casa lui se va epura de tot ceea ce nu e el, de ceea ce luase din aerul lumii, ca o gripa, apoi se va impregna de mirosurile simple, vechi, care te duc cu mintea la omul care a fost el mereu.
Aerul adie lin. Mircea e senin, cu inima plina si cu sufletul deschis.

Fotografie

X e un fotograf foarte bun. Pozele lui prezinta lumea. Lumea in care traieste zi de zi, in care respira. Plictisitoare.e o lume pe care toti o vedem, dar niciodata nu o acceptam. E o lume care s`a cladit din interiorul nostru si a iesit abia acum, in ultimii ani la iveala. Pe care nu suntem pregatiti sa o cunoastem, mai ales sa o acceptam.
X e un om asezat. Nu e excentric, nu are gesturi deplasate. E un om la casa lui. E fotograf. Prima lui poza a fost aceea a unei bucati de ziar. O bucata de ziar, rupta, arsa la colturi. Nu a facut nimic ca sa obtina subiectul unei poze. Era o bucata de ziar de pe jos. Si el, doar a fotografiat`o. Acum, parca in toate pozele lui se regaseste bucata de ziar. De fapt, cine ar fotografia asa ceva in ziua de azi? Deja cerintele sunt mari, asteptarile si mai si. Dar in lumea lui, in care traieste, ea e importanta. Toate pozele lui parca imprumuta acum ceva din prima poza. Ceva poate legat de lejeritate, de claritate. Asta era cea mai celebra opera a lui. Nu se pregatise niciodata sa profeseze un astfel de ideal, dar in momentul in care a pus mana pe aparatul de fotografiat s`a simtit implinit.
E ciudat sa vezi, cum in unele vieti, in unele sentimente, nu exista nici o ea. Iti vine foarte greu sa crezi ca intreaga lui viata se axeaza pe o fotografie si pe un aparat. Ce mai, poti spune ca e aiurea sa`l vezi, nemotivat de nimic exterior lui, ci doar de lumea dinauntru. pe care si`a dorit enorm sa o descopere si a invatat sa o accepte. Acum trece pe strada neobservat, prin mii si mii de persoane si ganduri, si nici macar unul nu se uita la el. Si totusi! Pe cati a cuprins in fotografiile lui. Si cati nu i`au zambit intentionat, fals. Avea parca o falsa usurinta in a surprinde cele mai intime sentimente ale oamenilor, iar ei nici macar nu stiau ca el e acolo. Si pe cati nu a surprins plangand, sau cu privirea in pamant. Si totusi era indiferent.
Mi se pare imposibil sa fii indiferent intr`o lume inundata de sentimente.
Superbe poze. Si in mijloc...opera de arta...bucata de ziar arsa in colturi.

ps: photo taken by silviu...http://siluk.deviantart.com/ :)

Reportajul unei iubiri V

Tii minte fluturele acela trist, din vant,
Cu doua colturi cu manerele de-argint
Asasinand gradini si surazand?
Iti amintesti de o capsuna mare
Ce se ruga de-un inger s-o omoare
Din dragoste, calcand-o in picioare?
(Emil Brumaru)


Asta-i mai lipsea! Sa fie deranjat in timpul lui de lucru! Toata lumea stie ca dupa amiezile sunt sacre! Toti privesc cu respect catre scriitorul lor, si nimeni nu scoate un sunet cand vine vorba de „perioada de creatie”. Si micul orasel plin de casute care de care mai cochete amuteste subit intre orele 2 si 6. Ca deh, scriitor ca el rar mai gasesti, si cat adevar gasesti in povestirile lui.Si uneori ii mentioneaza si pe ei in povestoarele lui. Si se strang toti si citesc si li se umple inima de fericire. Caci personajele pe care el le creioneaza se lupta, si sunt pline de viata si traiesc o perioada lunga in imaginatia lor.
El si-a pastrat insa firescul. E la fel de rational, la fel de obiectiv, la fel de serios. Si incercand sa evadeze din capitala imbacsita de gri se retrage periodic la casuta lui de creatie. El uimeste tocmai prin asta. Prin modestie, prin existenta lui linistita si viata moderata pe care o duce.
Azi, e macinat de teama, de frica, de mii de sentimente pe care si le-a reprimat si pe care acum nu le mai poate tine in frau. Si are in minte doar imaginea ei, si ii e dor de parfumul ce plutea in casa. A mai vorbit cu ea doar o data la telefon....atunci.... Apoi, a doua zi....a gasit sifonierul gol. Apoi nu mai suna nici telefonul.
Parca a scris dupa aceea o povestire despre asta. Dar mereu imblanzea destinul si facea ca lucrurile sa se intample altfel decat au fost in realitate. Pentru ca el era stapanul acelei lumi si personajele jucau dupa sentimentele sale, fara constiinta proprie.
E singur, disperat si parasit si surzit de linistea oraselului din care acum ar vrea sa fuga departe departe....

(NE)Rational

Se intampla sa ne mai blocam. Sa vrei sa zici ceva si sa nu poti face asta. Sa ramai cu privirea in gol si sa nu gandesti nimic, poate doar din simpla neputinta a exprima(verbal sau altfel) un amalgam de sentimente si idei. Spre exemplu cand te enerveaza cineva si de fapt tu nu vrei sa te superi, sau cand esti fericit si persoana din fata ta are cea mai proasta zi din viata ei. Eu am multe idei. Si e greu sa le opresc uneori. Am idei bune. Dar si idei proaste. Nu mai vorbim de idei extrem de ciudate. Si acum intervine alta problmema. Cum ne deblocam? Uitam? La ce te gandesti de fapt atunci cand te blochezi? Si totusi am o imaginatie bogata.Genul de imaginatie debordanta a unui copil de cinci ani, care construieste un magnific castel de nisip si s`a murdarit pe tricoul abia spalat de mama. Sunt un om cuminte. Dar urasc disciplina. Respect ce trebuie respectat, dar rad de unele persoane, si imbunatatesc calitativ cu pixul unele poze. Sunt perfectionista si constienta. Sunt majoritar responsabila si gandesc prea mult. Dar exista copilul asta, care alerga in ciuda faptului ca bunica i`a zis clar sa nu faca asta, caci e racit si cine stie! E un copil care scoate limba cand se supara si se incrunta intr`un mod haios. Care face prostii tot timpul. Si nu am cum sa il fortez sa fie cuminte, si nici macar nu vreau. Nu pot sa il fac sa fie cuminte, si sa tina cu mine si cu ratiunea mea, sa nu ma mai lase balta cand are el chef, totul doar ca sa deseneze cu creta colorata o steluta pe asfalt. Si cand ma blochez incerc sa zambesc. Si cand zambesc parca incepe sa se faca putina ordine. Si copilul din mine se gandeste subit la mii de lucruri, la o inghetata giganta de ciocolata, munti de caramele, acadele colorate, la apa rece a marii, zahar ars si un mare om de zapada care face cu ochiul. Si din cauza lui exista acest post incalcit de ganduri din cele mai colorate si mai diferite, pe care nu se stie daca o sa`l intelegi. Eu, de obicei, sunt un om rational. *PS: nu uitam nicidecum sa ii multumim lui Bogdan!;) http://www.bogdaniordache.com/

When u drink too much, u start thinking about glasses...

Uneori partea plina a paharului e invizibila. Sau nu ne uitam unde trebuie. Sau inchidem ochii cand ajungem la ea. Il lovim din greseala si se varsa. Se sparge. Si nu mai e nici un pahar. Doar unul rosu, l-ai primit de craciun...si il umpli pe ala. Si bei pana la jumatate. Si te uiti la el si razi, si te gandesti ca un pahar nu poate fi niciodata umplut pana la jumate. Pentru ca trebuie sa fie plin. Ori plin..ori gol..il golesti si mai torni. Si acum bei foarte putin din el, si te gandesti ca nici macar asa nu ai fi multumit. Trebuie sa fie plin. Si continui....analizezi partea plina a paharului, care....realizezi....nu e frumoasa deloc. Si cand e gol.......lumina bate usor....si in jurul lui se formeaza o mica umbra rosiatica. Vezi? Are mai multe de oferit cand e gol... Pentru ca atunci cand e plin...te gandesti doar cum sa-l golesti mai repede.
Ai baut prea mult.