Late night show

Totul este doar o emisiune data la o ora tarzie.
E o piesa jucata de niste actori plictisiti.
E o comedie in care actorii plang.
Si nimeni nu s-a intrebat vreodata ce se intampla cand se sting reflectoarele. Cand se trage cortina si totul e pustiu. Cand actorul aude ecourile aplauzelor. Si furisat pe dupa cortina visinie e napadit de amintiri. Cand nu mai ramane nici o lumina aprinsa si cand scaunele sunt goale. El pur si simplu interpreteaza un rol. O piesa scrisa de o minte geniala. Si atat. Traieste emotiile altcuiva, si rade cand de fapt poate ii vine sa planga. Si ajunge sa se identifice atat de mult cu personajul, si sa-i preia emotiile, si sentimentele...incat...atunci cand e intuneric, si nu e nimeni in sala, viata lui e goala...si...furisat pe dupa cortina visinie, inchide ochii si viseaza.
E ziua perfecta in care ploua.
E momentul cel mai bun care pur si simplu trece pe langa tine.
E cea mai dragutza bluza care nu-ti vine.
E culoarea perfecta doar intr-o anumita lumina.
Sunt niste cuvinte perfecte neadresate tie.
E melodia preferata pe sfarsit.

Incoming...

Am obosit. Vreau sa vina mai repede vacanta de iarna. Cand eram mica...parca iernile erau mai frumoase. Stateam afara cu orele si faceam oameni de zapada...si primul lucru pe care il faceam cand intram in casa era sa pun manusile plinde de zapada pe calorifer, sa se usuce, si parca era racoare si bine. Si ghetele lasau apa pe covor. Imi amintesc de soba calda de la bunici, de becul cu o lumina chioara si de atmosfera de sarbatoare omniprezeta. Si cumva, prin toata galagia aia se auzea ticaitul ceasului, ticait care ulterior avea sa ma enerveze, dar in momentele alea era un sunet care completa atat de frumos atmosfera.
Si mereu trebuia sa vina Mos Nicolae...motiv pentru care ghetele trebuiau sa fie foarte ingrijite.
Si trebuia sa fii cuminte tot anul...pentru ca altfel, Mos Craciun nu mai venea, iti trimitea doar o nuielusha.
Si erau atat de frumoase povestile copilariei, incat regret nespus ca nu mai sunt copil. Regret inocenta de atunci, regret ca maturizarea presupune pierderea farmecului vietii.
In sinea mea...mereu o sa cred in Mos Craciun!
:)




PS: Primesc intrebari de genul “Dar tu nu mai postezi nimic pe blogul ala?”. Uite ca am mai pus si eu cate ceva. Pur si simplu n-am avut timp.(asta de fapt e minciuna, pentru ca de fapt, vremea asta urata nu-mi place, si parca scoate din oameni toate fricile si spaimele lor, si ma incearca atatea lucruri si sentimente incat nu stiu cu exactitate ce as putea sa postez. Pentru ca intr-un minut gandurile imi zboara departe de tot. Si e de ajuns doar un minut ca sa ma hotarasc ca nu mai vreau nimic si ca las totul balta, iar apoi, tot de un minut am nevoie pentru a ma razgandi, pentru a decide ca de fapt vreau foarte multe lucruri si ca nu o sa renunt. Si de fapt, am sters o propozitie de 4 ori pentru ca de fiecare data era ori un cuvant gresit ori exprimarea nu-mi placea. Si in cele din urma am rescris-o asa cum era ea initial.)
E urat sa nu ai timp.