Mereu inainte

Se aseaza usor pe prosop si isi aprinde o tigara. Degetele i s-au murdarit de nisip, s-a si zgariat. Tigara asta parca era mai buna decat celelalte. A inchis usor ochii satisfacut.
Mircea face un efort imens sa iasa din starea asta de beatitudine. Cum i se intampla vara, pe plaja, e pe punctul de a atipi. Adica, se se lase in voia sentimentelor si a gandurilor fara pragul mintii treze, sa se cufunde in ele.
Si inca mai are de curatat bucataria. I-au ramas incriptate in minte, infipte ca niste ace, tot felul de obiecte. Nu, nu uitate de cineva, pur si simplu obiecte uzate, nefolosite, pastrate doar din dorinta de a se agata de amintiri. De ani de zile trebuia sa faca curat, sa se regaseasca apoi limpede, clar, element curat, fara masini de tocat, bibelouri, sau tablouri frumoase. Ce rost poate avea un sfesnic de argint in configuratia fiintei lui?
S-a considerat tot timpul un om simplu, un individ transparent in ganduri, sincer, preocupat doar de fiinta lui. Acum insa realizeaza ca are prea multe amintiri, si a lasat o farama din cine este el in fiecare obiect pe care l-a atins, in fiecare strangere de mana, in fiecare privire aruncata si in fiecare “te iubesc” pe care l-a zis in viata lui. Incet incet a aruncat si a daruit din el mai multor persoane, dintre care nici una nu a meritat acest lucru.
Si-a promis ca nu va mai face asta, ca va tine totul pentru el si ca visele lui vor fi numai ale lui.
Si e fericit ca e departe de casa. In tot timpul asta, casa lui se va epura de tot ceea ce nu e el, de ceea ce luase din aerul lumii, ca o gripa, apoi se va impregna de mirosurile simple, vechi, care te duc cu mintea la omul care a fost el mereu.
Aerul adie lin. Mircea e senin, cu inima plina si cu sufletul deschis.